Prima petrecere a lui Aris (botez la restaurantul Da Vinci)
Când ne ocupăm de un botez e mare bucurie pentru echipa noastră din mai multe motive. În primul rând că avem ocazia să revedem o parte dintre mirii cu care am lucrat. Mai apoi, având în vedere că echipa noastră este alcătuită în proporție de 95% din fete, prezența unui mic îngeraș printre noi ne topește și ne inspiră mereu. Așa se face că pentru Aris am creat și am implementat o temă nouă în portofoliul nostru: Fluffy Clouds & Air Balloons.
Am început să împletim și să creăm o replică a baloanelor cu aer cald care au devenit laitmotivul întregului botez. Combinația de royal blue și mov te poate face să fii sceptică în primă fază, însă îți garantăm că temperată de un pic de alb va arăta senzațional. Mărturiile au fost partea noastră favorită. Cu gândul la norișori pufoși am pregătit mici atenții dulci pentru invitați – pungulițe cu marshmallows însoțite de bilețele de mulțumire.
Noutăți
Știți deja că începutul de an vine cu noutăți în portofoliul de decorațiuni Vanilla Events. Azi vă prezentăm Donuts Wall – ul sau panoul cu gogoși. Cei de la Donuterie ne trimit mereu gogoși proaspete, dar și varianta lor mini. Așadar, ne delectăm, însă suntem cu ochii și pe siluetă. Putem să îl personalizăm cu flori, cu inițiale sau să îl lăsăm simplu cu ”Donuts” pe el. De asemenea, amintim și de numele din lemn, personalizat cu animăluțe. Poartă semnătura colaboratorilor noștri Woodsical: adorabile, nu-i asa? Pentru o ofertă personalizată vă așteptăm mailul pe [email protected] sau în vizită la showroom-ul nostru.
Încheiem cu mulțumiri pentru toți oamenii minunați care au contribuit la acest eveniment:
Locație: Restaurant Da Vinci
Flori: Atelierul de creatie Filomena Brisc
Imprimate: Pink Paperland
Prajituri: Dulce de poveste
Gogosi: Donuterie.ro
Litere de lemn: Woodsical
Fotografii: Florin Gherghel
Mulțumim, Raluca & Paul, că după nunta voastră și botezul Anyei ne-ați încredințat încă un eveniment important.
Bine ai venit, Aris!